IACOB Simion-Valeriu, restaurator.

Conservator și restaurator operă de artă, specializat pe suport componente din piatră, mortare, ceramică.

specializat în conservare și restaurare de arhitectură istorică, monumente.

Public cititor vizat – proprietarii de clădiri istorice, tradiționale

Scop – îmi propun să consiliez și să îndrum în luarea unor decizii privind materiale și soluții tehnice adecvate proiectului sau demersului. Planificare și etapizare.

  • Asist și particip în executarea lucrărilor de restaurare la componente artistice, în instruirea personalului angajat,
  • realizez studii preliminare, studii de parament, proiectare specializată.


5 comentarii la „Iacob Simion Valeriu

  1. Cu siguranță se pot face lucrări bune în fiecare domeniu al clădirilor istorice și tradiționale . E nevoie de timp, bani și o colaborare bună.
    De toate se găsesc la momentul potrivit !
    Succes !

  2. Am fost foarte mulțumită de colaborarea si ajutorul primit din partea dvs. ! Recomand cu toata încrederea ! Rezultatul final a fost exceptional.

  3. Am ajuns la dl. Iacob intru-cât pagina lui de wordpress a fost singura resursa in limba romana care menționa incompatibilitatea dintre zidurile din piatra si tencuielile pe baza de ciment (desi pe forumuri din Franta si Anglia acest lucru e considerat de bun simt si nici nu mai e pus in discutie).
    Am luat legătura cu dansul, am încheiat un contract, a venit la fata locului, a făcut o expertiza si mi-a întocmit un plan de masuri pentru renovarea imobilului (casa mai veche de 100 de ani, zidita din piatra).
    Am aplicat recomandările lui (in măsura posibilităților), iar rezultatul a fost spectaculos. Diferența dintre încăperile tencuite cu ciment si cele tencuite cu produse tradiționale, pe baza de var si nisip este evidenta, la nivel de umiditate si calitate a aerului, Soluțiile propuse au fost de bun simt, fara costuri ridicole, si bazate pe cunoașterea temeinica a materialelor si tehnicilor de renovare a clădirilor vechi (cu sau fara importanta istorica).
    Ma felicit pentru decizia de a colabora cu el si sper ca mai multa lume in situația mea sa caute răspunsuri la persoane avizate, si sa nu dea curs recomandărilor „mesterilor” contemporani, in concepția cărora cimentul e sfant.

    1. Mă bucur că ați reușit să aplicați recomandările și că rezultatele sunt satisfăcătoare. Prin împărtășirea experientelor, critice sau favorabile, putem deveni promotori ai bunelor practici cu rezultate bune și sustenabile începând cu propriile resurse dar și cu determinarea unei atitudini mai profesionale a echipelor de execuție lucrări.. Puțină informare ne scutește de eforturi costisitoare. Adesea intervențiile eronate sunt greu de înlăturat și extrem de scumpe. Cu plăcere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *